În noaptea asta mi-ai ucis toți cerbii din pădure
Din pădurea noastră albă și spumoasă
Mi-ai ucis toți cerbii mei
Ai fost o vînătoare de vise
Și mîna
ta tremura nu de frică
Nici măcar de milă
Nici măcar de silă
Probabil
De prea multă fericire cînd ai înţeles că scapi
de mine
Mîna ta îmi mîngîia tîmpla
Printre firele mele de păr
Îmuiate de atîta durere
Îngrelate de atît regret
Mi-ai omorît visele cu mîna ta tremurîndă
În prima mea noapte
de calvar
