Aproape de sfîrşit

Cînd mă cuprinzi

Sufletul meu pluteşte ca Arca lui Noe

E tot ce a mai rămas din mine

Și eu deasupra abisului mai am speranțe

Mai am tupeul

Să te țin în mâini

Dar ploaia

Ah!ploaia

Îi simt mirosul

Sîngele meu înfierbîntat va începe a izvorî

Și rănile mele vor sîngera pe istoria ta

Simt ascuţitul unei ploi fatale

Și spiritul meu va muri

Probabil  prematur

În panică 

De prea multă iubire

Şi te sărut... și te agit... și te trădez...

Îţi simt lacrimile

Cînd plouă cu disperare peste zilele tale

Îţi văd visele

Cînd ninge cu flori peste nopţile tale

Te ating cînd îmi sîngerează rănile

Iar trupul tău de sare

Mă ustură şi mă vindecă

Şi te sărut

Şi te agit

Şi te trădez

Îți strig numele în bezna crudă a singurătăţii

Îngrozindu-mi speranţele destrămate

Şi te iubesc cu ochii închişi

Şi coapsele tale

Şi sînii tăi

Atunci cînd te citesc în fiecare seară

În poezia mea

Pe care nu m-am învățăt încă s-o scriu

Femeia de la balcon

Poţi pleca mai departe decît aş putea eu să te alung 

Dar laudă-mă cît îţi aştept vorbele tale pregătite să mă alinte

Şi uite-te la mine flămîndă

Cît timp ochii mei îmfierbîntaţi

Te văd dezbrăcată

Poţi să dispari

Furtună groaznică ce-mi scuturi nopţile

Într-un torrent de sentimente accelerate

Ce fug pe trupul tău

Reverberîndu-te crescendo

Meriţi să nu-mi laşi nimic

Ca să pot să te iubesc

În poezia mea scrisă mîine

În care te dezbrac şi te îmbrac

Te iubesc şi te ursăc

În care meriţi să nu-mi laşi nimic

După ce mă mîngîi