01 ianuarie 2023

Leviathan (2014)

       Cartea lui Iov, Capitolul 41: 1. Poți tu să prinzi Leviathanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară? 2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găurești falca cu cârligul? … 15. Spinarea lui este ca un șirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit și pecetluit puternic…. 18. Din strănutul lui scapără lumină și ochii lui sunt roșii ca pleoapele zorilor…. 21. Răsuflarea lui este de cărbuni aprinși și din gura lui țâșnesc flăcări. 22. Puterea lui e adunată în grumazul lui și înaintea lui țâșnește groaza.... 24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râșniței, cea de dedesubt…. 26. Să-l atingi cu sabia nu folosești nimic, nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul. 27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred…

      Leviathan-ul lui Andrey Zvyagintsev este un film despre un monstru, deloc mistic, deloc ascuns undeva în apele oceanului, ascuns după munți sau nori, undeva în alte țări sau în alte lumi. Cu acest monstru nu se sperie copii înainte de somn cu lanterna sub plapumă. Real, deși fara întruchipare, rebel și dornic să inducă frica, acest Leviathan este plămădit de mâna omului. Sistemului politic de Putere este Leviathan-ul. Sau dacă ne uităm la acest film de pe celălalt mal, schimbăm obiectele de referință și demitizăm această poveste biblică, atunci Leviathan-ul se transformă în sistem politic de Putere actual care există în societatea din Rusia. Această este toată chintesența acestui film. Si dacă nu vreți mai multe detalii, puteți să vă opriți din a citi aici.

      Executorul acestei Puteri este Vadim Cheleviat, primarul unui oraș central dintr-o regiune aflată la malul oceanului. Cheleviat este doar unul din mulți alți colți al monstrului, nici măcar colțul ”canin” cu care se măcelărește victima în lumea animală, dar care va distruge soarta personajului principal, Kolya, un simplu cetățean, al cărui unica vină a fost să fie moștenitorul casei părintești, o casă veche, de lemn, aproape avariată. Kolya s-a născut, a crescut și ulterior și-a făcut propria familie aici. Pereții acestei case au absorbit memoria familiei și s-au contopit cu identitatea lui. Această casă cojită și descompusă este lumea în care el este eroul principal. Însă aflată pe o limbă de pamânt de pe malul mării, casa nutrește pofta Levithanului, care până la sfârșit îl va înghiți pe Kolya și casa lui, ca pe o scrumbie.

       10. Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine? 11. Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.

     Un alt personaj central al filmului este Dimitriy, un avocat din Moscova, care vrea să îl ajute pe Kolya în procesul de judecată privind retragerea dreptului de proprietar în favoarea statului. Lupta ”juridică” are loc în stihia apei, a statului, pe un teritoriu impropriu pentru Kolya. Regulile sunt scrise de către Putere, interpretate de ea și în favoarea ei. Acest personaj moscovit prezintă pătura de mijloc a orașelor mari, intelectual, înalt, cu un corp frumos, sociabil, dinamic și dornic să-l ajute pe fratele său de cruce, însă el nu știe cum arată în realitate cruzimea, cât sânge poate curge, ce înseamnă să pornești în largul mării cu harponul ridicat deasupra capului uitându-te în gura monstrului și să îl ataci. Și atunci el va răspunde. El mereu răspunde. El nu știe frică.

8. Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea luptă și nu o vei mai începe niciodată!... 14. Cine a deschis vreodată porțile gurii lui? Zimții lui sunt îngrozitori!

      Pentru el această încercare e o simplă aventură, o încercare de vitejie. Pană la urmă îl traădează pe prietenul său, devenind amantul soției, Lilya. Însă, în realitate el este naiv și departe de valorile oamenilor pe care a venit să îi salveze. Într-un moment de răspântie Lilya, amanta lui, îl întreabă dacă acesta crede în Dumnezeu și Dimitriy spune că el crede în fapte, în documente. Atunci Lilya înțelege că ei trăiesc în lumi diferite, cu valori diferite și amantul ei nu vede în aceleași culori viața din periferia Rusiei, satul rusesc. Dimitriy pierde lupta din judecată, ajunge la un pas să fie omorât și distruge familia lui Kolya. Dimitriy este speriat de valul care se năpustește peste satul de pe malul mării. Puterea înghite tot ce poate, ce vrea, fară milă, fără voie. Acesta este momentul când Leviathan-ul iese din apele adânci și își arată toată splendoarea și grozăvia. Fară să cunoască ce se întîmplă cu satul spălat de valurile mării, fără să vadă distrugerile aduse de monstru, Dimitry fuge înapoi îl lumea lui, la Moscova. El nu va reuși nici măcar să vadă cum aventura sa naivă îl va distruge pe fratele lui de cruce. Dimitriy va deveni cuțitul cu care va fi înjunghiat Kolya, sfoara la care se va executa sentința jertvei.

1. Poți tu să prinzi leviathanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară? 2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găurești falca cu cârligul? 3. Îți va face el multe rugăminți și îți va spune el lucruri drăgălașe? 4. Ori va face cu tine legământ și-l vei lua la tine rob pe toată viața? 5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ți înveselești fetele? 6. Pescarii întovărășiți vor putea să-l scoată de vânzare și negustorii să-l vândă cu bucata? 7. Vei putea tu să-i găurești pielea cu săgeți și capul cu cârligul pescăresc?

     Filmul atinge mult mai multe probleme actuale, inclusive cele sociale. Tragismul realității din Rusia este ilustrată în imaginea în care Vadim Cheleviat, îndulcit de satisfacția victoriei, se cufundă în fotoliul unui restaurant, iar în vederea panoramică din fața lui se vede un mușuroi de case vechi, în care trăiesc sute de oameni fără valoare pentru el, fără putere, fără drepturi, fără libertate.

      Ideea culminantă al acestui film este construirea unei Biserici, a unui lăcaș sfânt, pe acest pământ furat, pe care s-au vânat oameni. Iar înălțarea acestui lăcaș îi trebuie Puterii  pentru a cumpăra suflete oamenilor, voturile lor.

"Peste un an sunt alegeri noi, să nu uitați de ele." 


 

Leviathan (2014)

         Cartea lui Iov, Capitolul 41: 1. Poți tu să prinzi Leviathanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară? 2. Vei putea tu să-i vâr...