Decolorată

Privirea ta pierdută pe cărare

Mi-a explodat ca zmulsă dintr-o pată.

Abruptă dintr-o mîzgă de culoare

Îmi pari cîrcită şi cam demodată.

Din fiice colţ a clipelor eterne:

Albastru/verde/roşu dintr-odată.

Mişcarea ta conturul tău îţi cerne

C-o graţie complet decolorată.

Fîntînă-tu de apă subterană

Te scurgi şi cerul tău mă moaie-n coate.

Nici nu mai simt durerea mea de rană,

Căci eu nici nu sunt eu, dar se prea poate.

Comod îmi pare nodul tău de fiară

Şi glasul tău puţin dezacordat.

Cu fluxuri vii se scutură o seară

Pe mărul tău ce pare un păcat

Această relevabilă cădere

Din sensul tău ce pare răstignit.

Cu vocea ta ţesută de tăcere

A plîns ceva din mine regăsit.

Îţi suflă vîntul aurul la vale

Şi simt că peste noapte vei seca.

Te reculeg la mine-n buzunare,

În care mîine te voi căuta.

Eu nu mai am nici timp ,iar tu culoare,
Dar mîzga ta îmi pare un confort.

Privirea ta pierdută pe cărare
În buzunarul stîng am să ţi-o port.