Dragostea e rezultatul evoluţiei
Şi peste două mii de ani
Stră-stră-stră(...)nepotul meu o va putea îndura,
O va putea
controla ca într-o joacă la
PC.
Şi el mă va imagina,
Cum şi eu acum îmi imagineaz stră-stră-stră(...)moşul meu
Cu piatra în mînă.
El mă va citi din cărţile mele
Şi mă va lua în derîdere,
Apoi va înţelege că vorbeam serios
Şi atunci îi va fi ruşine de mine,
Îi va fi ruşine că-mi poartă sîngele în 4013
Şi că stră-stră-stră(...)moşul lui scria poezii de
dragoste,
Ba mai mult ca atît,
El iubea.
Dragostea e rezultatul evoluţiei
Şi peste două mii de ani ea va deveni atît de inferioară,
Încît lumea o va considera decadentă,
Dar pînă atunci,
Mai are sens să scriu poezie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu