Discuții la o cafea albă

S-au topit ghețarii pe la poluri.

S-a răcit nisipul în pustiu.

Se-mbulzesc substanțele în goluri.

Te-am știut ,dar astăzi nu te știu.

Aleele-s umblute cînd par goale.

Caștanii sunt în muguri prin troiene.

Mă-nghimpă păiscul muntelui la poale.

Mă-neacă plaja mărilor eterne.

Răscrucile-s desprinse-n paralele.

Bătrîni-s mai copii ca toți copiii.

Nu s-au filmat demult telenovele.

Au dispărut ca specie toți crinii.

A început să ploaie cu nisipuri,

Cînd s-a uscat tot cerul într-un scrum.

Și îngerii își arendase chipuri,

Cînd norii prin dispersii  fură fum.

Un radio difuză pantomime.

În colț trei melci se joc în cărți la bere.

Negru e alb ,și nu sunt antonime.

S-au inventat ceasornice de ere.

Au mai rămas trei ere pîn' la noapte,
Cînd soarele din som ne va trezi.
S-a înălbit cafeaua toată-n lapte.
Eu te-am ştiut , dar nu te voi mai şti.

Mi-au furat femeile

Mi-au furat toate femeile

De parcă mi-ar închide toate ușile

Și mi-ar stinge lumina

S-au epuizat toți mugurii .

Obosite par aleele.

În invazii sunt Ungurii,

Cînd pierdusem femeile.

Nu au prețuri nici viețile

Și murdar este aurul.

Bîntuite sunt piețile.

Îmi furară tezaurul.

Nu mai scriu nici o carte.

S-au închis toate căile.

M-am ascuns în departe.

Îmi pierdusem femeile.

În făina pustiului

S-aruncate poemele.

A fost ziua Exilului.

Mi-au luat diademele.

S-au închis toate porțile.

S-au pierdut toate cheile.

Din adîncuri,cohorțile

Îmi furară femeile.

Vin roșu sub albul zăpezii

Să nu-mi spui cum te cheamă

          Îmi este indiferent

Să nu-mi spui pe cine-l citești

Nu mă interesează

Să nu-mi spui pe cine l-ai iubit

Nici nu te voi asculta

Mi-e frig la balustradele de noapte,

Lîngă căminul ce-mi vorbește-Poc!

Așa-i de trist deși suntem în șapte,

Suntem departe deși într-un loc.

Potecile-s umplute cu troiene.

Caut un mod să-mi fie tot mai bine.

Mă moaie focul și-mi îmbibă lene.

S-a nins peste orașe pentru tine.

Topeștete regină de înghețuri,

Cerceii de sticlă lasă-ți-i în poartă.

Mi-s-au albit lentilele cu crețuri.

Mi-s-a-nghețat o zi cu tot cu soartă.

Ce dulce-ți este frigul cînd e acru.

Ce moale-ți este chipur cînd e dur.

Păcatul lîngă tine pare sacru

Și adu-mi pare paradisul pur.

Cînd vei privi să nu îți fie teamă.

De ciuful meu,de vocea mea ,de tot.

Zăpada ta spre tine mă îndeamnă

Și frigul tău mă zgîrie la cot.

Mi-au înghețat toți nervii dintru mine.

M-am răzvrătit cu totul,și te-aștept.

Încă un pas și îmi va fi mai bine.

Sau încă unul și o gloanță-n piept.

Nici nu te știu și nu te voi cunoaște.

Să zic sau să te-ascult n-o voi porni.

Din frigul tău ce astăzi se va naște

În focul dimineții va muri.

Cît ne țin părinții

„Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

 Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.”

Repetabila povară

Adrian Păunescu

Cît ne țin părinții cu surime ,

Argintați de fostele blesteme,

Ne mai ținem noi în întregime

Și ne batem pentru diademe.

Cît pămîntul ne mai ține azi

Sau ne ținem noi de bietul dînsul,

Scoate-i ,Doamne, viața din necaz

Vreau din fericire să-i simt plînsul.

Dă-le,Doamne,viață-nc-o bucată

Sau mai multe vieți anonimate.

Arde crucea ce mereu o poartă

Ca povară grea ascunsă-n coate.

Dă-le și noroc pe sub picioare,

Cînd sunt grele beznele de noapte.

Să se scurgă chinul c-o sudoare.

Să se moaie lacrima  în lapte.

Dă-le ,Doamne,lumii niște milă

Și părinții fă-ne să ne ierte.

De s-ascund și ei într-o argilă

Ne muțim ca fiarele inerte.

Dă-le ,Doamne,viață-nc-o bucată,

Să ne ținem de pămînt prin ei.

Ramura-i cu frunze încărcată.

Rădăcina noastră de bunei.

Toxina ce ne permite să trăim

Poetul ar fi nemulţumit chiar şi pe străzile raiului.

Poetul e întotdeauna în revoltă.

G.K. Chesterton

Poeții sunt cu blugii decolorați și rupți la buzunare

Cu adidașii în nămol

Și cămășile pătate de cafea

Chiar și dacă scriu exclusiv despre dragoste sau vise ideale

Dacă ar lipsi haosul și gălăgia

Și pisicile s-ar mîngîia doar în direcția părului

Profesia de poet ar dispărea

Cum ar dispărea toți fumătorii

De n-ar mai fi nicio frunză de tutun

Desigur oamenii ar începe să scrie alt ceva

Desigur fumătorii ar începe să fumeze alt ceva

Doar că ei nu s-ar numi poeți

Doar că ei nu s-ar numi fumători de tutun

Haosul este aerul poeziei

Chiar și din cele mai păcătoase buruiene 

Poate ieși poezie

Doar că...

Nu totată poezia buruienilor se poate respira

Negustorii de apocalipsă

Îngerii care încă sunt vii

Se lovesc la coate

Cu negustorii de apocalipsă

Aceștea își vînd marfa în mod secret

Ca-ntr-o piață neagră

Te fac cotă și te cumpără

Te vînd și te dau în chirie la procent

Cînd apocalipsa ta cu crucea pe spate se zbuciumă în muguri

Așteaptînd înflorirea

Toți cred că cerul se apropie de pămînt

În timp ce pămîntul se apropie de cer

Nu toată natura e fizică

Fiți atenți la erori

Demonii își ascund focul în palme

Îngerii își ascund aripile la spinare

De vreai să-mi fii prieten

Nu purta mănuși

Să nu-mi fie frică de tine

De vreai să-mi fii prieten

Nu purta sacou

Să nu-mi fie frică de tine

Spatele mi-i îngropat în pămînt

Ca cei de jos să știe că n-am aripi

Palmele mi-s-au ascuns în nori

Ca cei de sus să știe că n-am foc

Eu doar împing cerul de pămînt

Împing pămîntul de cer

Împing îngerii de demoni

Și demonii de îngeri

Curse de cai

Dragostea e cea mai naivă

Dar și cea mai nobilă

Sinucidere inventată vre-odată.

Sunt agresate apele de mare.

S-a îngînfat nisipu-n continent.

Toți muribunzii avreau și ei onoare,

Făcînd revolte-n val prin Orient.

Asta-i iubire eminesciană,

Cu prea frumoase nimfe pentru morți,

Cînd nenăscuți-s morți de-acu în pană

Și cînd iubirea-i moarte pentru toți.

Ce vise prea mărețe dar bizare.

Ce doruri prea greoaie  și poveri.

Asta-i iubirea început ce n-are,

Dar cu bagaje pline de averi.

Îndrăgostiții au murit de-acuma

În clipa-n care s-au înnebunit.

Revoltă și iubire este-ntr-una

Iar una fără alta e un mit.

Ce veninoasă formă are amorul

Îndrăgostiții sunt de-acu toți morți

Căci viața-i un preludiu.Omorul

E doar iubire pură pentru toți.

S-aud la Vest pamflete și satire,

Se simt la Est siberii cu îngheț,

Aici e simplu...mor pentru iubire-

Roșcate cu pistrui și părul creț.

Asta-i iubirea eminesciană

Cu drumul lui în mîzga lui de flori.

Toți caii sunt de rasă și de goană

Făcînd diagonalele prin nori.

Ce curse minunate pe o viață.

Ești 3 la 2 sau 10 la un 5.

Ia-ți toată averea într-o dimineață

Și punete-n pariu ca să învingi.

Asta-i iubire eminesciană

Mai mult ca flirt ,cadouri sau scrisori.

Căci viața fără dragoste e vană

Și neiubind nici n-are sens să mori.

Femei

"Femeile nu-s continente

Ele nu trebuie cucerite"

Să nu vă fie frică să vă certați cu femeile voastre,

Doar dacă le iubiți.

Dacă nu ...

Nici n-are sens să spălați vesela după cină,

Nici să pregătiți singur iepurele în sos (după rețeta mamei).

Dacă nu le iubiți

E de dorit chiar nici să nu cinați cu ele acasă.

Pentru femeile neiubite s-au construit cafenele.

Femeile te iubesc 

Pînă cînd tu nu ți-ai dezbrăcat sufletul,

Nu ți-ai dezgolit sentimentele

Și n-ai plîns niciodată la sînul lor.

Daca după toate acestea ele rămîn alături

Să știi că le este milă de tine

Ori s-au obișnuit cu vecinii

Ori așteaptă pînă ce vei muri

Ca să-le rămînă casa.

Femeile-s un soi de ciocolată:

Ciocolată neagră şi adevărată,

Cu gust special și amar

Și un boț de endorfină,

Sau ciocolată dulce și moale,

Amestecată cu săpun

Și făcută pentru proști.

Femeile își au fiecare felul său:

Felul de a face dragoste

Sau de a se îmbăta,

Felul său de a-și încrucișa picioarele

Sau de a se împiedica pe locuri drepte.

Femeile vorbesc diferit/tac diferit/

Zîmbesc diferit/Urăsc diferit/

Iubesc diferit.

Fiecare femeie își poartă felul.

Fiecare bărbat își mănîncă ciocolata.

Pastă de dinți

E greu să port grămada mea de nimicuri

Pe sub tălpi

Printre degete

Și-n buzunarele mele

Filme proaste și rînduri lungi la medic

Pasta mea de dinți și aceeași culoare a mașinii vecinului

Ceva trebuie schimbat

Mă simt incomod de parcă nu dorm în patul meu

Ca un pacifist ce scrie scenarii pentru filmele criminale

La margini de vînturi

Scriu sms-uri cu flirt

Mă gîndesc uneori că e timpul

Să pășesc într-un curent și să scriu ceva special

Apoi mă ridic din pat și totuși înțeleg că trebuie schimbată pasta de dinți.

Trebuie să privesc doar filmele lui Woody Allen

Să găsesc un alt medic

Să las spălatul dinților

Și să-mi schimb vecinii

Poate aşa mă voi simți mai bine

Cronologie

Dragostea mușcă cu toți dinții odată

Vorbește cu toată gura

Și ascultă fără urechi

Se naște

La o cafenea/ într-un club/într-un parc/într-o bancă de universitate/

Într-in maxi taxi/ la o petrecere sau în rînd la medic.

La 18 ani

Merge pe stradă cu mîinile în buzunare

Joacă la bani

Și se consideră norocoasă

La 30

Marijuană/Rom cu colă/Ferrero Rocher

Spre bătrînețe devine capricioasă

Are nevoie de atenție excesivă

Se îmbolnăvește de obezitate

Și devine insuportabilă

Moare cuibărită într-o golgotă rece

Își deseană crucea și cuile

Și încearcă să scrie un roman. 

Asta e ...

Dragostea

Poemul spars de o fata de oțel

Simt ideea morții în fiecare dragoste

Cum aș simți ideea lupului în fiecare oaie

Vîntul e moale,

Suflă la poale

Ritmul-

Muzica curge.

Stilul îmi scurge

Titlul.

Sparse poeme

La diademe¹.

Fibre

De tensiune

Trec printre lume-

Libre².

Dragostea ninge.

Dragostea-i sînge

N’ carte.

Leucemie.

Albul învie -

Moarte.

1.     Diademă-coroană.

2.     Libră-Femeie rea, obraznică.

Fata cu 33 de dinți

Dragostea e mai periculoasă ca orice animal

Ea posedă conștiință

Am intrat puțin în apă

Să-mi răcoresc tălpile

Era început de vară

Eu tăceam atent

Ascultam cum vorbește apa

Am mers mai departe

Pînă cînd valul îmi trecea pe sub bărbie

Am simțit apa

Și rechinul ce-mi plutea pe sub mînă

Îmi plac rechinii

Dar mi-e foarte frică de ei

Sunt periculoși

Stăteam pe loc fără nici o mișcare

Mă gîndisem de îi sunt pe plac sau nu

Ar putea să mă rupă cu toți dinții odată

Mi se pare că m-a mușcat

Îmi plac rechinii

Dar mi-e foarte frică de ei...

Caracter

Ambiția este felul omului de a exista

Fiecare are pin-ul său

Fiecare are ambiția sa

Fiecare pas este diferit

Fiecare vorbă este alta

Fiecare privire este nouă

Deseori oamenii își ascund ambițiile

În buzunarele din dosul sacoului

Ca un fel de buletin-

Am ambiții deci sunt om

Sunt om deci exist-

Ca un document de identitate

Ca la toți dar totuși alt fel

Nu toți își scot ambițiile potrivit momentului de joc.

Mulți chiar uită de ele

Și își pierd partida

Cu tot cozu în buzunare

Ambiția e felul omului de a exista.

Ambiția e felul omului de a citi fără microfon un poem

Pentru o sută de oameni

Sau de a scri o sută de poeme

Pentru un singur om.