Vin roșu sub albul zăpezii

Să nu-mi spui cum te cheamă

          Îmi este indiferent

Să nu-mi spui pe cine-l citești

Nu mă interesează

Să nu-mi spui pe cine l-ai iubit

Nici nu te voi asculta

Mi-e frig la balustradele de noapte,

Lîngă căminul ce-mi vorbește-Poc!

Așa-i de trist deși suntem în șapte,

Suntem departe deși într-un loc.

Potecile-s umplute cu troiene.

Caut un mod să-mi fie tot mai bine.

Mă moaie focul și-mi îmbibă lene.

S-a nins peste orașe pentru tine.

Topeștete regină de înghețuri,

Cerceii de sticlă lasă-ți-i în poartă.

Mi-s-au albit lentilele cu crețuri.

Mi-s-a-nghețat o zi cu tot cu soartă.

Ce dulce-ți este frigul cînd e acru.

Ce moale-ți este chipur cînd e dur.

Păcatul lîngă tine pare sacru

Și adu-mi pare paradisul pur.

Cînd vei privi să nu îți fie teamă.

De ciuful meu,de vocea mea ,de tot.

Zăpada ta spre tine mă îndeamnă

Și frigul tău mă zgîrie la cot.

Mi-au înghețat toți nervii dintru mine.

M-am răzvrătit cu totul,și te-aștept.

Încă un pas și îmi va fi mai bine.

Sau încă unul și o gloanță-n piept.

Nici nu te știu și nu te voi cunoaște.

Să zic sau să te-ascult n-o voi porni.

Din frigul tău ce astăzi se va naște

În focul dimineții va muri.