Nu-mi vorbi nimic/Nu-ți vorbesc nimic

Ce intimă îmi pare această tăcere înghețată

Nu-mi vorbi nimic

Nu plînge

Nu rîde

Nu-ți vorbesc nimic

Nu plîng

Nu rîd

Ce intim îmi pare zborul nostru

De prin peșterile

Munților pierduți

Și ce moi îmi par pereții ăștia de piatră

Ce intim e să-ți ascult tăcerea

Ce intim e să-ți-o tac pe a mea

Această muțenie stranie

Îți deschide profunzimea

Ca pe-o păpădie

Acum îmi ești sinceră

Acum îmi ești transparentă

Curg toate mărgăritarele

Din tine

Din palme

Îmi umplu buzunarele cînd te sustrage ceva

Dar  să nu-ți fie teamă
Eu nu te voi vinde nimănui

Nu-mi vorbi nimic

Nu plînge

Nu rîde

Nu-ți vorbesc nimic

Nu plîng

Nu rîd

Vorbele ascund întotdeauna identitatea

Vorbele epuizează sufletul

Iar păpădia înflorită în tăcerea ta

E firavă

De aceea și te-am adus în această peșteră

În care nu bate vîntul

Și nu sunt anotimpuri

Nu sunt gelos pe acei care pun mîna pe tine și

Te sărută

Dar am gelozie

Cînd tu îți împarți  cu altcineva

Tăcerea

Atunci mă simt epuizat

Atunci mă simt a nimănui

Focul ce pîlpîie lîngă noi

Această materie

Această căldură ordinară

E mai rece ca orice altceva din

Această peșteră solitară

Azi dimineață a înflorit

Tot albul din tine și

Ești mai virgină ca niciodată

Liniștea dintre noi mi-a spus de-acu’

Tot adevărul

Sunt mai aproape de tine

Sunt chiar în tine acum

Și-ți vorbesc din tine

Și știu că mă auzi

Și știu că mă înțelegi

Nu-mi vorbi nimic

Nu plînge

Nu rîde

Nu-ți vorbesc nimic

Nu plîng

Nu rîd

Ce intimă îmi pare tăcerea dintre noi

Mai intimă ca dragostea noastră în întregime

Mai intimă ca orice noapte de amor fostă cîndva pe pămînt

Mai intimă ca orice religie și ca oricare Dumnezeu

Mai intimă ca tu însuți

Mai intimă ca eu însumi