Lui Tudor Crigan
Azi plînge chiar și cerul cu lacrimile noastre .
E obosit,Tudore, și satul de necaz.
S-a stins lumină mare în soarta vieții noastre,
Acum doar lumînare ne face un răgaz.
E frig azi fără tine și groapa ta e mare,
Cînd nopțile-s închise cu cheile năluce.
Mai arde-o lumînare la stingerea-ți de soare,
Cînd umărul tău ține povara unei cruce.
Se plînge azi pentru Dînșii,pe care –n goană cerul
Îi lasă fără frate și fără de fecior.
Ce grea îmi pare ploaia și-mi simt prin sînge gerul.
Aici îți va fi somnul,în cimitirul Lor.
Și-n cimitirul nostru cu tot cu crucea-ți mare,
Cu bocet și cu chinuri ,cu friguri și cu ploi.
Azi te lăsăm la drumul întoarcere ce n-are.
Zîmbește-ne din ceruri și iartă-ne pe noi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu