Poate cineva încă nu m-a uitat

“Mi-am ascultat ecoul

Și m-am speriat

Am crezut că sunt mort

Apoi am înțeles că asta e tăcerea”

E mitul meu cu  tragica vîltoare,

Din obosita umbră dintr-o tihnă,

Mi-am adormit poemul lîngă soare,

Pe  timpul meu lipsit de vreo odihnă.

N-am scris demult și poate nicio carte

N-a fost citită-n patru luni ,se pare  ...

Nu sunt bătrîn ascuns în prea departe,

Nu sunt copil pe plajă lîngă mare.

Aveam nevoie cred că de vreo moarte

Sau de o naștere a unei tensiuni.

Vulcanul meu privea ca dintr-o parte  

La chinul meu făcînd promisiuni.    

Cred că prea blînzi erau călăii,poate...

Cred că prea bine este în April.

N-am scris demult , în nicio tristă noapte

Și-n nicio ziuă unsă cu acril.

Dar nu mă îngropa, încă-i degrabă.

Mîine e ziua, dar și poate azi

Se va trezi poemul meu în grabă

Și-ți voi vorbi cum zbori atunci cînd cazi.