Praf de marketing

cele mai scumpe vinuri sunt acelea prăfuite

deşi totul e din cauza că

săptămîna trecută în depozit s-au măturat podelele

şi tot colbul gratuit
s-a lipit de sticle

şi nimeni nu le-a şters 

şi vitrinile s-au umplut cu vinuri scumpe

uneori aspectele vîrstei ne duc de nas

sau de ochi

sau de limbă

cu mult praf

şi culoarea e mai ameţitoare

şi roşu e mai roşu decît roşu

şi gustul e mai dulce decît cum ar putea fi

şi răsună cu mult mai melodios        

cînd zboară dopul celei mai ieftine sticle de vin

abilitate

Eu sunt om

Eu sunt om
...

Simt cum lumea se grăbeşte să trăiască

Ştiu cum viaţa se grăbeşte să trădeze

Aud cum nimeni nu spune nimic

Şi tac cînd toţi aşteaptă de la mine explozii

Umblu uneori noaptea

Dorm uneori ziua

Mă amuză uneori catastrofele

Plîng uneori

Rar

Lovesc cînd vreau să lovesc

Iubesc cînd pur şi simplu iubesc

Iubesc uneori caraghios

Iubesc  uneori
...

Eu sunt om

Eu sunt om

Panică

A doua Cădere a Bastiliei

Şi nu are importanţă cîţi deţinuţi sunt

O mie

Şapte

Sau unul sau una 

Chestia e că deja vorbeşti la Ludovic cu  „tu”

Chestia e că Ludovic deja nici nu mai este Ludovic

Ahhhhhhhhh!

Ca într-o poveste

Cu toate începuturile naiv pregătite

Cu scenarii bine scrise

Cu ei frumoşi

Cu ele frumoase

Cu calul alb de peste dealuri

Care se prevede să vină mai tîrziu

Cînd toţi vor fi gata să plîngă de fericire

Anny ea frumoasă

Poate bună pentru Hollywood

Doar nu aveam manager bun (chiar nu-l avea defel)

Nu lăsa în urma ei nici o boală de cap 
Nici o linişte de cap
Pentru unii nici măcar o amintire

Deşi dinţii ei erau bine aranjaţi în gură

Şi urechile la un nivel

Şi ochii prea frumoşi ca să le spun că erau frumoşi

Anny nu avea nici un fel de Ahhhhhhhhh!

De aceea acum are trei copii

23 de ani

Şi soţu’ ei în seara asta se reţine după lucru

Într-un pub amărît în care toate femeile par ieftine

Dar numai bune pentru

Căutarea marelui 

Ahhhhhhhhh!

Pregătit pentru dezastru

În palmele unui necunoscut s-au ghemuit toate zilele mele

Ca nişte pisici îmblînzite.

Stau acolo fără nici o judecată,
Pur şi simplu, că le este bine.

Aştept momentul potrivit,

Ca să le fur pe toate şi să le duc eu de grijă,
Să le iau sub controlul meu.

În palmele unui necunoscut

S-au pierdut toate zilele mele,
Printre fum de ţigară şi poemele lui Baudelaire,
Printre acele poeme care nu poartă cravată.

Eu ştiu că nu-l voi cunoaşte niciodată 

Pe prietenul meu, care mă ştie pederost.
Eu ştiu că nu-l voi cunoaşte niciodată 
Pe Diavolul din mine.

Investigaţii somnifere

Seara trecută am avut conflict cu creierul meu

În ultima noastră contrapunere

mi-am electrizat sprincenele

şi mi-am înfundat ridul

adînc în pielea frunţii

şi i-am spus totul aşa cum este

fără să mă îngrijorez de vreo urmare

şi el 
acolo

sus

a bufnit în rîs

s-a întors cu spatele 

şi m-a lăsat să dorm

Speranţe fidele

Dragostea e o epică lirică a vieţii

ieşind din casă

îmi arunc speranţele fără regret,

ca pe o unică salvare.

le arunc departe şi îmi şterg bine tălpile de covoraş,

ca să dispară ideea drumului spre casă.

spre dimineaţă ,ca nişte pisici ,

speranţele ,

cu mîzgă şi ploaie,

revin în sufletul meu ,

acasă...

la care am uitat să încui uşa pe noapte

şi să dezlege cîinii.

speranţele nu mă lasă singur în faţa nopţii

şi tăcerea nu e în stare să-şi bată joc de mine.

ca un sedativ,

speranţele revin la mine din milă,
să mă liniştească.

şi eu nu am o altă ieşire,

decît să mă îndrăgostesc în tine din nou.

Egoistul

M-am îngrozit cînd liniştea începuse să scrie în carnetul meu

Rînduri întregi în care nu era nimic.

Şi atunci am început să te caut

Şi te-am găsit

Şi am încercat să te fac poezie .

Te purtam pe marginea lumii ,

Cînd doream să mă dezbaier de lume.

Ţi-am vorbit toate secretele ,

Atuci cînd nu puteam scrie nici o poezie.

Încetul cu încetul te agăţam de mine,

Ca să ştiu că cineva are nevoie de mine.

Mă jucam cu capricii,

Mă alintam cu mofturi,

Pînă cînd ele au devenit

Incontrolabile,

Pînă cînd eu am devenit incotrolabil

Şi m-am îndrăgostit.

Stră-stră-stră(...)nepotul meu

Dragostea e rezultatul evoluţiei

Şi peste două mii de ani

Stră-stră-stră(...)nepotul meu o va putea îndura,

O va putea  controla ca într-o joacă la PC.

Şi el mă va imagina,

Cum şi eu acum îmi imagineaz stră-stră-stră(...)moşul meu

Cu piatra în mînă.

El mă va citi din cărţile mele

Şi mă va lua în derîdere,

Apoi va înţelege că vorbeam serios

Şi atunci îi va fi ruşine de mine,

Îi va fi ruşine că-mi poartă sîngele în 4013

Şi că stră-stră-stră(...)moşul lui scria poezii de dragoste,

Ba mai mult ca atît,

El iubea.

Dragostea e rezultatul evoluţiei

Şi peste două mii de ani ea va deveni atît de inferioară,

Încît lumea o va considera decadentă,

Dar pînă atunci,

Mai are sens să scriu poezie.

Megalopolisuri

Lumea e un H2O social:

Din rîuri lungi;

Din oceane late;

Din băltoaca de lîngă poarta mea;

Cu suprafeţe pe care le văd;

Cu adîncimi pe care nu le văd;

Cu epidemii pe care trebuie să le sufăr.

Pentru cineva a fost ciuma,

Pentru cineva – Gripa Spaniolă.

Ce e oare de data asta?

Ce bun mi-a pregătit lumea din cutia Pandorei?

Ca o formă de precipitat lumea a căzut pe acest pamînt.

Marea majoritate, s-a contopit in băltoace mai mari:

Careva în Nordul Americii;

Careva la marginea Pacificului;

Careva în miezul Europei;
Careva în băltoaca de lîngă poarta mea.

Unica ce mă linişteşte e încălzirea globală... 

Ceea ce mă face să te iubesc

E ceva special pregătit pentru tine

Ascuns într-un gol adînc

În vreo groapă de întuneric

În vre-un morman  de cărţi vechi

În vreo gloată de oameni necunoscuţi

Ţi-am pregătit ceva special

Între dulciurile şi amarurile cotidiene

Între sinceritate şi minciună

Între mine şi tine

N-am făcut-o din dorinţă

Din curiozitate sau necesitate

A ieşit din mine ca o prostie

Sau poate ca o glumă

La care n-am putut să rîd

Nici să mă întristez

Chiar nu mi-e ruşine

Dar nici n-am cu ce mă lăuda

Este ceva special pregatit în mine

Ceea ce mă face să-ţi scriu poeme

Ceea ce mă face mîine să nu le ard

Ceea ce mă face să te iubesc

Rock psihedelic

ştiu că porţi în tine

multă putere,

poate chiar şi mai multă

decît mine,

deşi muşchii tăi sunt mai feminini

şi mărimea la încălţăminte e undeva 36.

de cîteva ori am încercat să te dezbrac de putere,

dar pînă la urmă am rămas eu acela

cu chiloţii în mînă.

draga mea Gy.

din deprindere proastă,

am încercat să te citesc ca pe o carte

scrisă în taină, la întuneric

şi am vrut să te consider complicată.

din deprindere proastă,

am încercat şi eu să par academician,

doar că n-am dovedit să şterg din

play-list-ul meu pe AC/DC,

aşa că n-am scăpat de rock 'n' roll .

cal alb

După ce s-au ars toate becurile din orașul  mic

Liniștea a ieșit

Din dragostea noastră tandră şi echilibrată

Ca un cal alb

Din miezul unui război infernal

După ce s-au descărcat celularele noastre

După conflicte, împăcări și din nou conflicte

Totul s-a epuizat

După toate luptele noastre intracontinentale din

Orașul nostru mic

N-a rămas nimic (doar fumuri de împușcături,tranșee militare si baricade ghimpate)

Și părinți tăi sunt acum liniștiți pentru tine

Poate chiar și eu (încerc să mă amăgesc uneori înainte de somn)

Știm, de-acu^ prea bine, că n-o să moară nimeni după  războiul nostru

E absurd să vorbești într-o dragoste nebună și de pasiune

Despre dragoste nebună și de pasiune

Fără teoriile omorului

După ultima noastră luptă (acea de suveranitate)

Calul alb a ieșit din orașul mic

din tine

din mine

din război

Ca un fragment de armestițiu

În ochii lor

În ochii lor citesc toate părerile despre mine

Ca pe un sms

Fără niciun semn de puctuație

și ortografie

În ochi lor izvorăște entuziazmul

Cutremură agresivitatea

și se mîngîie melancolia

cliduri de comori pe care nu le vede nimeni

chiar și cei mai buni mentaliști

chiar și cei mai buni oftalmologi

În ochii lor

Se ascund aspirațiile mele

Banii mei

Poemele mele

Iubitele mele

și cele treizecișișapte de vacanțe în Hawaii

Ochii prin care trec toate visele lor de dimineață

Prin care trec toate lacrimile lor funerare

Prin care se usucă tot nisipul Saharnei

Și apune soarele zilnic

Ochii a milioanelor de spectatori accidentali

A teatrului meu ambulant

În ochii lor este soarta mea

Ziua mea de mîine

Copiii mei

și bătrînețea mea

În ochii lor

În ochii acestor necunoscuți pe care-i întîlnesc pe stradă

Nu e nimic de spus decît ADIO

Nu vreau sa fiu mai mult decît o noapte

In ziua asta plina de apus.

Secundele încet să îmi despartă

Duzina zilei care s-a ascuns.

Să nu te superi că-s sătul de tine

Și nici de dînsul, nici de celălalt.

Tăcerea uneori chiar pare bine,

Cînd stau în vîrful muntelui înalt.

Nu e nimic de spus decît ADIO

Cu  o tristețe plină și fatală,

Doar pînă mîine cînd începe brio

La valma noastră proastă,cardinal.

Doi îngeri

Sub cămașa mea

Trăiesc doi îngeri

Crescuți din nisipul unui

Timp,

Ce se scurge prin mine

Ca prin-ntr-o clepsidră de Homo Sapiens Sapiens...

Îngerul meu de ZIUĂ

Cu aripile moi

Mă învață să lupt cu prostia din capul meu.

Se așează pe umărul meu drept

Și-mi citește CELE ZECE REGULI PENTRU A DEVENI GENTLEMAN

Asta mă obosește și atunci îi spun

-Ajunge!

Ajunge să faci din mine om.

Și el știe că am dreptate

În mine trăiesc doi îngeri

Care se gîndesc și iubesc pentru mine

Care scriu această poezie

Și care mîine vor distruge fișierul

Pentru a lichida unica informație despre ei

Regizorii ăștia din capul meu  fac cu mine ce vreau

Ei se joacă cu viața mea de parc aș fi un actor ieftin

Iar lumea mea- un teatru de experimente artistice

Al doilea înger

Are foc în palme

și mă învață să lupt cu lumea din viața mea

Și că toată viața mea e un război

Și că toată grija mea e o povară

Și eu sunt pradă

Și eu sunt vînător

Și eu sunt cea mai mare parte a Dumnezeului meu

Îngerul meu de NOAPTE

Se urcă

În conștiința mea

Și-mi cîntă la fiecare apus de soare

Balada Unui Chior

Care trăia mai bine ca orișicare

Văzător

Fiindcă el nu se dădea după necesitatea lumii -

De a avea vedere

După ochii meu obosiți

Sub pielea mea bronzată

Trăiesc doi îngeri

Care se ceartă între ei în fiecare seară

În fiecare seară pînă la sfîrșitul vieții mele

Jackpot

Greșeala  e un lucru inevitabil

Cum ar fi prima dragoste

După care vine a doua și a treia...

Oamenii ce își ascund greșelile sale rușinoase

După cortina stereotipului perfect

Și-au perdut de mult cea mai importantă parte a vieții

Ei și-au pierdut tinerețea

Cum își pierd oamenii jackpoturile

În jocurile de noroc

Greșeala e un lucru inevitabil:

Prieteni

Crizele financiare

Depresii

Iubite

Fostele iubite

Viitoarele iubite

Fără  greșeli viața se înnoadă într-un labirint

Crescut din lucruri prea bine făcute

                                                                                          

Greșeala e mecanismul oricărei evoluții

Și e necesitatea oricărui om

Machetele unei iubiri poligame

Încă trei pași spre tine – nicio șansă

Să recunoști în mine altceva,

Care spre mîine nu ar debarca

La alt podiș c-o nouă avalanșă.

Ca renăscut din moarta ­­­­spiculare

În pragul tău de veșnica cochetă,

Cînd trupul tău complet marionetă

În ochiul meu înghimpă și mă doare.

Nu e nimic de spus, căci azi tăcerea

Simt cum spre seară mă va aburca,

Căci ustură în somn privirea ta.

Îmi tine mi-e abruptul și căderea.   

Încă un pic și îmi va fi prea rău.

Încă un pic și îmi va fi prea bine.

Îți simt mirosul tău pe lîngă mine.

Îți simt privirea ta în jurul meu.

Pericolul ne e desăvîrșire

În riscul nostru care îi o milă,

Cînd cordul meu se pierde într-o promilă

La trupul tău ce nu mai are fire.

Nici nu putem trăi obișnuința,

De nu ești tu și eu nu-s eu,

Căci tot ce e  îmi ușor îmi pare greu,

Căci tot ce-i complecat e ușurința.

Prea diferiți, fără standard, se pare,

În lumea asta plină de machete:

Cu ei masculi , cu ele prea cochete,

Nicio abatere și nicio încurcare.

Din patru milooane de nebuni,

Noi mai nebuni ca toți luați odată,

Dar asta e victoria cătată,

Cînd nimeni nu se-așteaptă la minuni.

În pădurea de piatră

Lupii sunt născuți pentru a fi lupi,

Acesta îi esențialul lor.

Această turmă aglomerată

mă poartă după ea ca pe un cîine obosit

Aceată mulțime mă conduce

la fundul oceanului

și vrea să mă îngroape

acolo

unde nici soarele nu răzbate

unde nici viață nu există

fug de ei

mă ascund

sub pleoapele mele

și-mi recitesc toate poemele mele

despre tine

ca un muribund ce își visează tinerețea

în ultima sa NOAPTE de viață

se îmbulzesc

flămînzi după aur

ca niște lupi într-o pădure

în care au murit de-acu' toți iepurii

umblu printre ei  ca-ntr-un labirint
și sunt aproape de ieșire

sunt aproape de scăpare.