Eşti în fiecare femeie de pe stradă

cine a spus că eu nu sunt fidel?!

eu am o singură dragoste

doar că ea are mai multe feţe

te-am găsit în faţa mea

pe scaunul unui troleibuz

arătai ca şi cu trei ani în urmă

sau cu două săptămîni

erai la fel de frumoasă

doar că ţi-ai schimbat nasul şi culoarea ochilor

ai slăbit puţin

ai descrescut

şi ţi-ai frizat bretonul

îţi muşcai la fel buza şi erai şireată

ceva mă ameţea

mă înghimpa ruşinea sub genunchi

dar totuşi m-am apropiat:

-salut ,Marcela!

dar am şi uitat că ţi-ai schimbat şi numele

acîta oară fac  cu tine cunoştinţă

deşi mîine ştiu că te voi cunoaşte din nou

într-o cafenea

la o librărie sau

culcată pe iarba unui parc

cu alţi dinţi,cu alţi sîni şi cu aceeaşi muşcătură pe buze

Colibri sub pielea de șarpe

Mușcai cu paraliciul de șarpe,

Regina mea de lună și de soare.

Îmi risipeai materia în șapte,

Regină de nisipuri și de mare.

Erai șireată ca o dulce piatră,

Ca un pămînt amestecat cu ceruri.

Ardeau șosele adormite-n vatră.

Regina mea venită din infernuri.

Cu fiice pas mă înfundase groapa,

Cu fiice vorbă mă-nchidea tăcerea.

Eram stîngaci scriindu-ți doar cu dreapta,

Dar cît de moale îmi părea căderea.

Pierdusem umbra-n peșteri solitare

Făcînd scrisori de dragoste pe ruguri.

Descreptitudini sure și amare.

Ca un altoi ce nu avuse muguri.

Regina mea prea sfîntă pentru biblii

Eu te-am beatificat a cîta oară.

Fă drum la melifere și colibri .

Dă-mi voie să-ți salvez cu boală boala.

Să te iubesc.Să mă iubești prea bine.

Să zic prea mult.Să tac prea mult.Să fiu.

Regina mea cu fețe paronime.

Regina mea de ape și pustiu.

Fizica noastră

s-au depolarizat toate podurile dintre noi

nu mă atragi defel

trec pe lîngă tine

fără ca să simt ceva

nu mă respingi defel

nu mi-se mai ridică părul

și nu mă gîdilă fiorii

cum a fost cîndva

s-a terminat toată

fizica dinte noi

Dreptul la eroare

sunt om

și am dreptul la eroare:

am dreptul să plătesc prea mult la magazin,

să trec strada la roșu,

să pierd ultima maxi taxi,

să fac greșeli ortografice în poeme,

să iubesc -

e o eroare.

e o eroare la care greșesc repetat.

fac asta inconștient .

de fiece dată uit

și încep de la început

greșeala mea
ciclică.

să iubesc.

ceva special

te sărutam în frunte

cînd ne plimbam pe străzile orașului vechi

te sărutam în frunte

și simțeam că am grijă de tine

ca de un copil

erai copilul meu

și te țineam de mînă

îmi era frică să nu te pierzi 

îmi era frică să nu te pierd

Ultimul Paris

Andre Kertesz
(1894 - 1985)

Broken Plate, 1929, Paris

A incendiat ultimul Paris.

A ars definitiv toată rădăcina orașului.

Au ars toate podurile dintre noi,

Chiar și acele de piatră ,

Chiar și acele din oțel.

A secat Sena.

Acum e doar o groapă

În care se aruncă gunoiul.

Încăperea Louvre-ului se folosește pentru păstrarea

Scrumului parezian,

Iar Mona Lisa

Stă atîrnată pe peretele unei stații de metrou

A ruginit Turnul

Și nimeni nu-i mai spune Eiffel.

A incendiat ultimul Paris.

Poezia mea cu țurțuri

Iarna într-un clopot a bătut

Și ecoul lui acum adie.

Chiar din nerv înghețul a-nceput

Să-mi înghețe înc-o poezie.

Cad ninsorile-n blesteme peste noi,

Dar și-n haos este armonie.

Gerul mă învață să mă-ndoi,

Să-mi înghețe înc-o poezie.

Viscolul în prag s-a desfăcut.

Țurțuri iau bărbia în chirie.

Frigul într-un gol a încăput

Să-mi  înghețe înc-o poezie.

Simfonia rece de alarmă

Scapă note albe-n melodie.

Iarna mă condamnă și mă-ndeamnă

Să-mi  înghețe înc-o poezie.

Cînd n-am ce spune încerc să tac

Mi s-a așternut tăcerea în pat ca o amantă.

Nu-mi vorbește nimic.

Se uită la mine cu ochii ei plînși

Și așteaptă să-i mîngîi părul nepieptănat.

E o parteneră stranie.

Iubește să doarmă încălțată în colțuni.

Îmi aduce plăcere pielea ei moale și caldă.

Vreau să-i citesc ceva din poeziile mele vechi.

Îi place cînd fac asta,

În special acele de dragoste.

Știe că  i-le-am dedicat,

Deși niciodată nu i-am spus asta.

Uneori chiar mi-e frică

Să nu-mi devină o iubită pe viață.

Praful ploilor înflorite

Ninsoarea părea noaptea gri,

Și fulgi-mi zburau într-un sînge.

Eu te voi iubi doar o zi

De fiece dată cînd ninge.

Și fulgi mășcați ca de-o piatră

Cădeau peste tine și noi

Ne-am și mai iubit înc-o dată

Prin prafu-nfloritelor ploi.

Pe fondul peretelui gri

Fantoma ninsorii dispare.

Eu te voi iubi doar o zi.

Cînd ninge cu îngeri pe mare.

Eu te voi iubi prea puțin

Aș vrea să mă uiți spre poimîine.

Eu te voi iubi cu un chin

Cînd noaptea va ninge spre bine.

Și visele se vor trezi

N-explozii de pufuri de lapte.

Eu te voi iubi doar o zi. 

Eu te voi iubi doar o noapte.

Ninsoarea părea noaptea gri,

Și fulgi-mi zburau într-un sînge.

Eu te voi iubi doar o zi

De fiece dată cînd ninge.

Undeva între Balzac şi Tinto Brass

Toți îndrăgostiții sunt poeți ,

Doar că nu toți poeții scriu poezie.

Dragostea nu se poate învăța,

N-o poți citi într-un roman de-a lui Balzac,

Ea nu poate fi auzită la un post de radio ,

Dragostea nu poate fi învățată după erotica lui Tinto Brass .

Dragostea e poezie,

Doar dacă înţelegi ceva în poezie.

Dragostea e muzica,

Doar dacă ai auz muzical.

Dragostea e sex,

Doar dacă faci sex din dragoste,

Nu încerca să înveți dragostea pe de rost ,
Fără ca s-o simţi,
Fără ca s-o vezi
Sau s-o auzi
Undeva adînc în tine.

De altfel,

Ea se va simți umilită.

Își va pierde toată  demnitatea.
Şi într-un sfîrșit ,

Dragostea se va scula din patul tău

Mai degrabă decît tine ,

Și își va găsi un amant.

Nu sunt un om de azart

m- am săturat să joc cu tine

cărţi

chiar din momentul

cînd am început partida

aveai prioritate

nici n-am idee

cîţi crai îţi stau la spate

prin buzunare

prin mîneci

eu joc sincer

cu trei de nouă

şi un şapte în mînă

dar e timpul să arunc cărţile

şi să ies din joacă

de altfel într-o bună zi

voi fi nevoit să mă dezbrac

în public 

Nu vă grăbiţi să tac...

cîndva am scris un poem

dedicat soarelui

şi m-am ars

nu demult am scris un poem

dedicat pămîntului

şi m-am îngropat

azi am scris un poem

dedicat cerului

şi am dispărut

e degrabă pentru postfaţă

de mîine încep să scriu o altă carte

Cineva sau eu

Încerc să văd din dosul

Cîntării lui Orfeu

O pantă ruginită.

Sunt cineva sau eu?!

Pe dîmburi de petroluri

Fumez tutun și beu’

La florile de smoală.

Sunt cineva sau eu?!

Mi-e pixul cu cerneală

Sau e laptopul meu,

Scriu proze pe nisipuri.

Sunt cineva sau eu?!

Muieri prea dezgolite

Cînd mă îmbăt de-un leu.

Trec ceruri pe sub talpă.

Sunt cineva sau eu?!

Ca să-mi citiți poemul,

Pe munte Prometeu

Sunt eu luminii mele,

Nu cineva,dar eu.

cvadridimensională

Poezia

are mirosul autorului

dacă ea are mirosul unui brand scump de parfum

cu care autorul se foloseşte în fiecare dimineaţă
să ştiţi că 

cineva vă prosteşte

Poezia are sunetul horăitului

de la 3 de noapte

e ceva adevărat

e ceva natural

chiar şi dacă pare dezgustător

Poezia are forma unei buruiene

ce încearcă să crescă de sub asfalt

poezia are nevoie de rezistenţă

Poezia are gustul unui grepfrut

ceva înţepător

puţini oameni înţeleg gustul adevărat al grepfrutului

(acru sau amar)

nu toţi înţeleg

Poezia

Pe negru-roșu

Urcam de sus în jos cu viceversa,

Muşcam la doi de noapte dosul pîinii,

De la sfîrşit scriam pe apă piesa,

Muşcam şi speriam copiii-cîinii.

Rotirea mea în ciclu ca pe ace

Mă ameţea şi mă pişca în talpă.

Făceam din apă munţi cum nu se face-

Îngheţul îngheţării dintr-o lampă.

Extazii îmbulzite-n agonie,

Murisem ieri de patru ori spre seară.

Ce ipocrit vecin de parodie

Mă veselea cînd încerca să moară!

Copile dezgolite-n perchiziţii

Văzute-n posturi ʼnalte de pe stradă.

De şase ani nu s-au făcut solstiţii,

Cînd tronul devenise balustradă.

Muşcate paradoxuri de o pantă

S-au învelit cu mușchi și pare moale.

Jucam în cărţi la bani cu o amantă.

Pe negru-roșu.Orb de o culoare.

nisipuri

într-o dimineaţă am simţit cum mă dispărţiam în mici bucăţi de nisip

patul mi s-a făcut o bucată din nordul Africii

mă mînca ceva în spate cînd dormeam

scuturam aur de maculatură din mîneci

şi revărsam buzunarele sacoului cu soare uscat

în toate străzile din vestul oraşului

chiar şi cînd jucam volei  nu transpiram

chiar şi cînd mergeam la bazin apa nu se îmbiba în mine

chiar şi cînd te sărutam îmi scîrţîiau dinţii

într-o zi chiar am murit pe 5 minute

mi s-a uscat gîtul

cred că aveam pietre în rinichi de la mult aur

apoi mi-am făcut duşul  şi mi-a trecut

a fost o simplă încercare pentru proşti

la care nici n-am putut rezista

într-un sex,într-adevăr...

cum ne iubeam noi doi pe o faianţă

cu pene goale  îmbulzite-n jur

îţi dăruiam agres şi toleranţă

îmi  (răs)plăteai cu urlete de tun

şi ce perfectă formă avea momentu

şi ce drogat miros ne îmbiba

simţiam în tine cum se naşte lentu’

înger sub piele dintr-o coastă a ta

mă inspiram de fiice bucată

a pielii tale pline de îngheţ

mă zdrăpănai şi mîngîiai deodată

te învăţam iubire să mă-nveţi.

şi-au explodat vulcanii toţi în mine

şi am simţit cum ard şi mă topesc

iubita mea, aşa şi se cuvine

poeţii adevăraţi cînd se iubesc

mi-am şi salvat preludiu şi extazul

în eprubetă doar c-un exemplar

mi-am (re)găsit maioul pe pervazul

şi blugii mei murdari în culoar.

să dormi ,iubita mea, în astă noapte

nu ne visa iar goi spre răsărit

ţi-am pregătit cafeaua ta cu lapte

şi am plecat ,mă simt puțin grăbit

primul meu adagiu

am început să mergem spre cer

în doi

chiar în momentul în care ne-am întîlnit

fugeam vertical

şi te ţineam de mîna dreaptă

cu mîna mea stîngă

ne mai opream uneori

în mijlocul aerului

ne dezbrăcam şi ne iubeam acolo

sus

departe de toţi

nu ne deranjau

vulturii

avioanele

extratereştri

dar nu ştiu de ce

am obosit

nu de fugă

dar am obosit

să fugim amîndoi

pare simplu,nu?!

ţi-am dat drumul la mînă

şi am căzut spre zero

dar să ştii că-ţi  mulţumesc...

aşa s-a născut primul meu adagiu

„iubirea tinde spre cer

atît timp cît tu ai dorinţa de-a-o ţine de mînă

de altfel ea devine povară”

Sub mare

Sunt liber prin valuri  de ape.

Sunt liber pe funduri de mări.

Trec peştii vorbindu-şi în şoapte,

De mine plecînd pe cărări.

Sub apă sunt liber ca marea

Sub apă sunt eu şi eşti tu.

Se duce spre zero culoarea

Şi forma deja nu e ,nu.

Sunt liber ca viaţa mea toată,

Nimic nu mă trage-n abis.

Sunt greu şi uşor dintr-o dată

Sunt eu şi eşti tu într-un vis.

Ce moale e apa aceasta

Sau tare eu n-o înţeleg.

Mă mîngîie valul sau doare

Sunt sub oceanul întreg.

Şi racii mă pişcă-n picioare-

Un S.O.S sau un joc cu azart.

Dar ei nu mai ştiu că mă doare,

Revin şi încep de la start.

Ce proaspăt e aerul mării,

Încerc să-l înghit şi-l ascund.

Rezerve-umplute corăbii ,

Căci mîine e greu şi e scund.

E mare,eşti tu şi e bine .

E soare şi norii sunt dulci

Şi valul m-astupă cu tine

În apă mă culc şi te culci.

Sunt liber nici n-am  nostalgie.

E bine aici şi acum.

În noapte pe plaja pustie

Departe de lume şi drum.

Sunt liber şi-i limpede pulsul,

Iar cordul mi-e moale în mări,

Şi peştii termin neajunsul

Aş vrea să le-aud din oftări.

E apă ‘napoi şi ‘nainte.

Şi norii se moaie în cer,

Sunt puhavi şi-ncerc să m-alinte.

Îi fur şi îi pun la rever.

Îi port şi în zi şi în noapte.

Mi-e limpede-n veghe şi-n vis.

Trec peştii vorbindu-şi  în şoapte.

Un minus cu plus coincis.

Concurență subterană

Atîtea morminte

încît nici

pămîntul

nu are loc

în pămînt.

08.05.2012

Auto-omor

Mor

De amor

În zbor

Major

Într-un decor

Pe nor

Color.

În sus – amor.

În jos- amor.

Și într-un auto-omor

Încerc să mor.

Dragoste polară

Ieșirea din păcat este pierdută,

De mult noi ne-am prescris-o și iubim

Pînă cînd rîul va rămâne doar o cută,

Pînă cînd soarta ne va spune să nu fim .

Demult pierdut-am drumul către ceruri

Ne-au blestemat și zeii din Olimp,

Dar am găsit refugiu în geruri,

La poluri unde stelele înghimp’.

Ne-am depărtat de lume fără frică.

Am pribegit în doi în neștiut.

Am devenit fecior și tu o fiică

A iernilor ce ne-au și renăscut.

La frig iubirea noastră mai rezistă

Chiar gerul a trezit-o prin îngheț.

De zeci de ani nu te văzut-am tristă,

Iubita mea cu părul lung și creț.

Ieșirea din păcat este pierdută,

Dar nici n-o caut este fără sens.

Ființa mea întreagă-i concrescută

Cu fiice bucată-n univers.

Arăți ca un model de ideală

Și nu vorbesc la hainele din Mexx.

Iubita mea,frumosu-ţi este boală.

Iubita mea ,iar gustu-ţi este sex.

Trăim ca să murim doar împreună

Noi betonați în munții de ghețari,

Pîn’ moartea ne-a opri ca într-o glumă

În dragostea de-un milion de ani.

Depărtare apropiată

Oamenii nu sunt împreună

numai atunci cînd sunt alături

Goethe

Și poate o lume e tristă.

Și poate –s departe de vis.

Și poate-n tăcerile noastre

O lume întreagă s-a stins.

Mă bucură astăzi tristețea

În clipe de zîmbete plîng

Și port ochelarii de soare

În noaptea cînd verile ning.

Scufundăte-n vîrfuri de munte

Crescute pe funduri de mări.

Trăim pe un rîu ,pe o punte,

Dar în diferitele țări.

Oprește momentul în clipă

Zi nu dacă vrei să  zici da.

Aleargă ca timpul de mîine

Și zboară dar nu-ntîrzia.

Ecoul tăcerilor noastre

Sunt des propagate în van,

Iar zilele negre-albastre

Demult m-au făcut un orfan.

Pe mare e doar uscăciune

Și-i negru pe fonduri  cerești.

Iubito,oprește din fugă

Eu și te-am pierdut .Unde ești?