Ai noștri …

Trec printre noi pe aceiași stradă,

Ca niște duhuri,nevăzuți.

Rămîn în șiruri pe la coadă

Acești umili și bieți cărunți.

De parcă-s oameni de rezervă-

Trăiesc ei doar documentar .

În lumea lor de-acu funebră

Dorul de viață e amar.

Demult este uscată fruntea

Și chipul tot este brăzdat.

Ochiul rănit se-neacă-n luntrea

Ce dese ori s-a înecat.

Cu mari poveri din fosta vreme

Mai țin ei sufletul abia,

De parcă plîng printre catrene

Cu lungi oftări de viață grea.

Sunt lîngă noi deși demult

Am am mai uitat să-i bucurăm,

Ne mai vorbind de lucru cult-

Văzînd să-i și îmbrățișăm.

Nu-i grea durerea de robie

Și asta este de crezut

Pentru acel ce de-acu știe

Cum de ești singur ești un mut.

Ai noștri sfinți.Recunoștință

La noi încă nu s-a văzut,

Cînd azi lipsiți de pocăință

Uităm de ei într-un trecut.

Distrugeți mare baricadă,

Găsind a simțurilor chei!

Căci printre noi pe aceieași stradă

Trec dragii noștri,dragi bunei.