Sihăstrie

Lumea-mi joacă prin aer,pe nisipuri de aur

Într-o vară muiață printre flori de smarald

Ce mă cheamă prin strigăte dulci de balaur.

Eu ignor gravitația simțului cald.

E mai bine la zero,momentană stagnare,

Fără gînduri de zîmbete false în cor.

E doar albul sub negru cernelilor care

Îmi revarsă marasme dezgropate din dor.

Mă alină Bacovia-n gîndul simbolic

În moment telepatic din prefață-ncepînd

Ce-mi repară banalul greoi, melancolic,

Din impulsuri de dor în răzvrăț transformînd.

Mă doboară din greu adevărul, concluzii.

Vreau pereți să devast cu cîntări de clavir

Răsculat în octave,palpitat de iluzii.

Eu trăiesc în moment afirmat de delir.