Pe traiectoria luminii

Lumina farului m-a trezit în nașterea mea

Și eu,încă naiv,

Mă scufund în lume,

Orbit de lumina inexplicabilă ,dar ademenitoare.

Încep să borfăi mlaștinile de sub mine,

Crescute din alți tentatori

Ce orbesc și ei în prezent de alte lumini.

Mă definesc prin busolile evoluției,

Aprinzîndu-mi singur mie

Noi faruri

Pe noi continente iluzorice.

Flămînd mereu de succes

Calc sentimentele pe capete

Ca nu cumva să-mi pierd

Firele speranței,

Simțind mirosul altor realizări minuscule.

Lumina îmi arde pupila

Fără să-și încetinească flăcările invizibile,

Fără să-mi cedeze vreo bulă de scînteie,

Făcîndu-mi doar

Mustrări de conștiință și

Defecte de vedere.

Flămînd de far,

În obscuritate totală,

Îmi aprind cîte un chibrit

În mijloc de ocean

Să simt cine-mi plutește pe sub navă.

Chibriturile sunt prea efemere.

Încercările de a-mi trăi realitatea eșuează

Și prezentul iarăși mă astupă cu o umbră,

Lăsîndu-mi doar pupila ochiului stîng deschisă,

Limitată la un singur grad în cîmpul meu de vedere,

Ce în scurt timp se umplă total

Cu lumini dulci de far.

În urmă îmi arunc reminiscențele,

Pentru a-mi elibera locul

Luminilor de vis ,

Salvîndu-le în memorațiile

Altor capitani.

Nava mea se vestejejște de apă,

Se vopsește cu noi nuanțe de mucegai,

Se adîncesc ridurie în scîndurile

Obosite de timp,

Vîslele se încarc cu bătrînețe

Și devin imobile,

Catargul se clatină de rezistențele aerului

Învrăjbite de timp.

Și într-o miopie absolută,

Nava începe să se îngroape în apă sărată.

Realitatea mă potolește

În mijlocul oceanului,

Departe de faruri ,

Cu arsuri la ochi

Și genunchi în nămol.

Pe sîrmele arse de lumini ,

Ce mai răzbat prin confuzie,

Apar notele existenței mele nerealizate  ,

Ce-mi compun recviemul.